Mândru că sunt Român

De fiecare dată când încerc să vorbesc deschis despre dragostea mea pentru România, mă simt neînțeles, parcă nimeni nu este de acord cu mine. Îmi este foarte greu să descriu ce simt eu pentru țara mea, este ca o legatură specială similară cu cea dintre mamă şi copil, o legatură creată prin cordonul ombilical la fel cum şi eu simt o legatură specială cu pământul României, cu aerul şi cerul de deasupra ei.

Îmi iubesc istoria aşa cum este ea, cu bune şi cu rele, dar aleg să mă mândresc cu faptul că  suntem încă aici pe harta lumii indiferent cât de tare am fost încercați.

Când am văzut primul film românesc “Noi cei din linia întâi “, m-au trecut fiorii, mă simteam mândru că sunt român şi ca fiecare copil spuneam “când voi fi mare vreau să fiu soldat, să apăr România pe front”.

Anii au trecut şi nu mai sunt copil şi nici soldat nu m-am făcut. Acum sunt departe de țara mea, de tot ce iubesc, de prieteni şi familie, de natura frumoasă şi mâncarea bună cu care am crescut. Mi-e dor de toate astea, însă astăzi de 1 Decembrie, mă simt… nu doar înteles, ci parcă toată lumea simte la fel ca mine, aceeaşi dragoste necondiționată pentru țară, aceeşi  mândrie că suntem romani şi asta mă face fericit. Îmi dă şi speranța că într-o bună zi mă voi putea întoarce şi că nu va mai trebui să trăiesc în fiecare zi cu dorul de țara mea. Mă voi întoarce acolo unde nu mai trebuie să fiu… “un român” şi nici un străin printre străini, ci doar eu la mine acasă.

Chiar dacă am plecat din țară împins de nevoi, de dorințe mari, de planuri de viitor pe care nu le mai puteam îndeplini altfel, nu am încetat o clipă să fiu mândru că sunt român, să merg cu fruntea sus oriunde şi să spun ca sunt din țara cu cele mai frumoase femei , cu cea mai naturală mâncare şi cele mai minunate privelişti. Nimic nu mă poate opri să povestesc tuturor că în țara mea, chiar dacă nu avem bani avem şi noi bogățiile noastre. Nu îmi este deloc ruşine să  le povestesc că atunci când rămânem fără zahăr, mergem la vecina de la etajul 2 să cerem nişte zahăr într-o cană pentru că asa vor întelege toți ce fel de oameni suntem , cât de calzi și primitori, cât de respectoși si iubitori suntem noi românii și că bogația pentru noi stă în suflet si în noi.

Mă doare când văd români plecați din țară care vor să uite cine sunt şi de unde se trag. Bunicul meu, un om trecut prin toate, m-a învățat aşa ”să n-ai încredere în cel ce uită de unde se trage că de-și leapadă istoria și identitatea atunci de tine se descotoroseşte rapid şi fără remuşcare”.

În timp ce alții îşi găsesc un loc într-o țară  adoptivă, eu încă vreau să mă întorc acasă printre ai mei pentru că eu ştiu că pentru mine NICĂIERI NU-I CA ACASĂ.

Să ne ajute Dumnezeu să vedem paharul aşa cum este el, pe jumătate gol, dar şi pe jumătate plin .

La mulți ani, România! La mulți ani românaşi frumoşi de oriunde v-ați afla!

Leave a Reply
Your email address will not be published. *

Click on the background to close