Despre Eva – “congresele”

Se vorbeşte foarte mult despre depresie. Nu voi intra în detalii despre statistici şi definiții. Nu, nu. Îți voi prezenta un caz de depresie şi cum este ea văzută.

Să-i spunem EVA… care suferă de depresie de mulți ani… cam de la sfârşitul liceului şi până acum sunt aproape 10 ani. Dacă ai privi-o nu ai bănui că are această greutate pe umeri. Nici măcar privirea ei nu te lasă să o vezi… trebuie doar să o simți sau să-i cunoşti povestea.Viața îți oferă eşecuri care te pot trage puternic într-un întuneric groaznic cu sunete malefice la fiecare durere care se exteriorizează.

Eva tace şi închide în sec. În crizele de panică îşi dă câte un pumn în piept cu speranța ca se va termina pentru totdeauna. Apoi plânge până sângele îşi pierde drumul spre creier şi o lasă cu dureri mai puternice sau altele în plus. Pastile nu poate lua, de apelat nu o face pentru că nu vrea să panicheze.
“Trece…”, îşi spune la fiecare criză.
Eva a învățat să trăiască cu depresia ca şi cum ar fi vecine de cafea… de distracție şi suferință. Pentru ea, despresia e ca un congres medical ce durează cel puțin 3 zile. Se scufundă în somn, uită să se pieptăne şi să se hrănească. Uită să se hidrateze şi să se îngrijească cu zilele.
După zilele în care a fost stoarsă de energie şi de nutrienți, după zilele în care neîngrijirea s-a lipit de ea ca o lipitoare… se priveşte în oglindă.
“Sunt urâtă… puțin eye liner ar schimba contrastul ochilor…”, şi se analizează mai departe.
Îşi vede pomeții vineții şi adâncituri sub ochi. Părul dezordonat şi hainele neschimbate de ceva zile o îngrozesc. Irisul străluceşte de la atâtea lacrimi şi buzele sunt forțate să mimeze.
“Eva… trebuie să luăm aer…”, şi-a spus.
Ea începe să se aranjeze şi să iasă la plimbare. Singură cu gândurile. După ore întregi de meditare prin plimbări, se scutură şi îşi spune:
“Ne vedem data viitoare… sau poate nu, draga mea!”.
A doua zi este mai vioaiei, mai schițează un zâmbet, mai sociabială chiar dacă sufletul ei este invadat de …. să le spunem “pete”. “Pete” ce sunt uneori vii, uneori amorțite… dar niciodată moarte sau într-o comă profundă. (adică uitate).

Vezi tu, în viață trebuie să acceptăm şi răul ca să-i facem față. Dacă lăsăm boala să devină liderul nostru, ea se va juca cu noi precum o pisică cu ghemul. Ne va tăvăli prin toată morcila şi ne va izbi de toate zidurile până va lua premiul I.

Eva şi-a acceptat depresia şi ştie că după fiecare “congres” (episod) este ea însăşi. Numai că vezi tu… Eva pleacă mereu cu “ceva” de la “congrese”. Dacă înțelegi ce spun…

Acceptă ceea ce ai. Odată răul sau boala pusă în fața ta, nu ai decât 2 variante LUPTĂ sau FUGI.

Leave a Reply
Your email address will not be published. *

Click on the background to close