Reflexia Evei

  1. – Eva… priveşte-te în oglindă.. Ce vezi?
    – Nu o cunosc…. a răspuns ea privindu-şi reflexia.
    – Încearcă să îți recunoşti ceva, fost sfătuită.
    – Aia sunt eu? s-a întrebat uimită.
    – Da… i s-a răspuns pierdut.
    – Aia o oribilă?! se privi uimită.

    Eva a început să răsufle greu analizându-şi fiecare părticică din aspectul fizic. Ochii i se inundară şi buzele îi tremurau. Simțea că se sufocă de propria imagine şi s-a retras nebăgând în seamă restul minutelor de terapie <br>
    Se pierdea prin mulțime odată cu respirația şi lacrimile pe obraz. I se făcuse rău în fața mulțumii, dar nimeni nu o observa. S-a aşezat pe o bancă şi şi-a şters lacrimile pentru că ştia că erau în zadar în acel parc. Respira aerul rece de toamnă şi golul din suflet se mări cu încă un cm. Iarna se apropria în sufletul ei mai repede decât pregonizau metereologii la ştiri.

    Se liniştise, dar acasă se întâlnise din nou cu oglinzile din dormitor. Din nou aceaşi Evă care o arată lumea cu degetul că era diferită. Le ura atâta de mult încât le-a făcut cioburi… Le ura atât de mult încât îşi provocase singură suferință…
    În camera ei era un covor de ciobori…. cu reflexia ei. Eva plângea pe un pat care l-a împărțit mereu cu singurătatea… şi cu monstrul din ea.

    Tu eşti mulțumit de imaginea ta din oglindă?

Leave a Reply
Your email address will not be published. *

Click on the background to close